In 2005, in timp ce explora planeta Saturn si satelitii sai, Sonda Cassini observa pentru prima data faptul ca satelitul Enceladus, aflat pe orbita saturniana in inelul E, arunca la cateva sute de kilomentri distanta in spatiu jeturi ce contin vapori de apa, gaz si mici particule de gheata.  Enceladus devenea, alaturi de Terra, Marte si Europa, satelitul lui Jupiter, unul dintre putinele corpuri din sistemul solar unde datele stiintifice dovedesc existenta apei. Teoria care s-a conturat pe baza acestor date presupune existenta unui ocean sub crusta inghetata a satelitului, jeturile respective fiind asemuite gheizerelor de pe Terra.

Jeturile expulzate in apropierea polului sud al lui Enceladus. Imagine in culori false luata de sonda Cassini in 2005. Foto: NASA / JPL / Space Science Inst.

Cercetari publicate foarte recent in revista Nature aduc noi date care clatina aceasta teorie, dar fiind contradictorii nu lamuresc inca problema jeturilor pe care Enceladus le expulzeaza in spatiu.

O echipa de cercetare din Europa sustine vechea teorie considerand ca jeturile enorme de apa care tasnesc din zona polului sud al satelitului sunt alimentate de un ocean sarat. Studiind datele transmise de instrumentul de analiza a prafului cosmic (aflat la bordul sondei Cassini) si adaugand date din experimente de laborator, cercetatorii europeni condusi de Frank Postberg de la Universitatea din Heidelberg, Germania, raporteaza prezenta sarurilor de sodiu in praful trimis in spatiu de jeturile lui Enceldus. Concluziile lor afirma existenta unor cantitati substantiale de saruri de sodiu in particulele expulzate in jeturi, indiciu pentru existenta sub crusta de gheata a satelitului a unui ocean la fel de sarat cum sunt cele de pe Terra (intre 6 si 20 grame de sare la fiecare litru de apa).

Pentru un alt grup de cercatatori de la Universitarea din Colorado, presupusele gheizere nu contin suficient sodiu pentru a proveni dintr-un ocean. Studiul condus de Nicholas Schneider de la Laboratorul de Fizica Atmosferica si Spatiala din Boulder, sugereaza o interpretare diferita. Se considera ca o cantitate mare de sodiu aflata in jeturi ar trebui sa imprastie aceeasi lumina de culoare galbena pe care o emit becurile cu sodiu din felinarele stradale iar cele mai mari telescoape terestre ar putea detecta chiar si un numar mic de atomi de sodiu pe orbita lui Saturn, daca acesti atomi ar exista. Echipa lui Schneider s-a folosit de telescopul de 10 metri Keck 1 si de cel Anglo-Australian  de 1 metru, demonstrand ca exista extrem de putini atomi de sodiu in vaporii de apa expluzati de Enceladus, ceea ce infirma ipoteza ca jeturile ar fi gheizere.

O explicatie posibila pentru rezultatele contradictorii ale celor doua cercetari este ca ar putea exista caverne foarte adanci din care apa se evapora lent. Atunci cand procesul evaporarii este lent, vaporii de apa contin o cantitate mica de sodiu, la fel ca apa care se evapora din oceane. Vaporii de apa se transforma in jet pentru ca ies prin crapaturi foarte inguste catre vidul spatiului si numai intr-un proces de evaporare mai exploziv ar putea exista mai multa sare in apa evaporata.

Problema nu este inca lamurita, in special pentru ca mai exista si alte explicatii la fel de plauzibile pentru aceste jeturi. Spre exemplu, datorita influentei gravitationale exercitate de Saturn, ar putea exista locuri unde crusta inghetata a lui Enceladus sa fie supusa miscarilor mareice, iar frictiunea aferenta sa creeze apa in forma lichida, care apoi sa se evapore in spatiu.

Probabil ca noi date de la sonda spatiala Cassini si cercetari ulterioare vor aduce mai multa lumina in cazul lui Enceladus. Descoperirea adevarului in aceasta disputa ar putea avea implicatii majore asupra cercetarilor privind viata extraterestra si a modului in care intelegem formarea satelitilor.