La sfarsitul anilor ‘60 misiunile Apollo si Luna au adus  sute de kilograme de roci lunare pentru analiza. Dupa indelungi dezbateri stiintifice ale vremii s-a hotarat ca Luna este uscata ca un desert, desi mostrele de roci contineau vagi urme de apa. Dovezile de apa s-au pus pe seama contaminarii tereste, majoritatea recipientelor de transport ale rocilor lunare nefiind etanse.

Luna plina. Foto: T.A.Rector, I.P.Dell'Antonio/NOAO/AURA/NSF

De la acea concluzie si pana recent, singurele zone de pe Luna unde s-a presupus ca ar putea exista apa (inghetata) au fost misterioasele cratere polare unde lumina Soarelui nu patrunde niciodata si cu aceasta  misiunile spatiale la Luna au inceput cautarile. Unul dintre instrumentele aflate la bordul ghinionistei Chandrayaan-I  (Moon Mineralogy Mapper) a analizat lumina reflectata de suprafata lunara. Diferitele materiale reflecta in lungimi de unda specifice lumina, iar instrumentul cauta semnatura specifica a legaturii oxigen-hidrogen specifica apei. Desigur, cautarile se desfasurau in zona craterelor polare si nu mica a fost surpriza cercetatorilor cand au gasit dovezi de hidroxil (OH) si apa (H2O) pe suprafata lunara luminata de Soare!

Timp de cateva luni datele au fost re-analizate pentru a se elimina posibilitatea unei greseli. Confirmarea a sosit din partea probei Deep-Impact care a facut recent un survol lunar, iar spectrometrul aflat la bord a transmis aceleasi date despre omniprezenta compusilor de hidrogen-oxigen pe suprafata satelitului nostru. Rezultatele sugereaza ipoteza ca formarea acestor molecule si retentia lor este un proces conntinuu pe suprafata lunara si ca vantul solar ar putea fi responsabil de acest lucru.

In continuare s-au re-analizat arhive de date din transmise in 1999 de sonda Cassini, care in drumul spre Saturn a trecut pe langa Luna. Datele s-au potrivit cu noile descoperiri, existand acum 3 sonde spatiale care confirma prezenta moleculelor de apa imprastiate pe suprafata lunara.

Ilustratie a ipotezei in care vantul solar este responsabil de formarea moleculelor de apa pe Luna. Protonii de hidrogen izbesc la viteze mari rocile lunare care elibereaza oxigen. Ilustratia: University of Maryland/F. Merlin/McREL

Explicatia propusa arata ca vantul solar format in cea mai mare parte din protoni, respectiv atomi de hidrogen incarcati pozitiv, bombardeaza suprafata lunara pentru ca satelitul nostru nu are atmosfera si camp magnetic care sa il protejeze. In urma acestui bombardament ce se desfasoara la o treime din viteza luminii, legaturile chimice ale oxigenului din rocile lunare sunt rupte, iar unde exista oxigen liber si hidrogen, sunt sanse mari sa apara apa. Cercetatorii estimeaza ca exista un litru de apa la tona de sol lunar, iar NASA a organizat ieri o conferinta de presa pentru a anunta oficial confirmarea existentei apei pe Luna. Satelitul nostru devine astfel al cincelea corp din sistemul solar pentru care exista dovezi ale existentei apei, celelalte patru fiind Terra, Marte, Europa (satelitul lui Jupiter) si Enceladus (satelitul lui Saturn).