Inca de acum 400, filosoful Giordano Bruno afirma, mai mult visand, ca Soarele este o simpla stea si ca toate stelele sunt insotite de planete. Era o afirmatie indrazneata la acea vreme si Bruno a platit cu viata, fiind ars pe rug de Inchizitie. A urmat inventia telescopului si astronomii de atunci au inceput sa descopere mici astri luminosi ca sateliti ai unor stele.

La inceputul lui 1800, astronomul William Herschel descopera ca unii dintre acesti sateliti se rotesc in jurul stelelor si imediat s-a pus problema daca acesti astri sunt planete. Raspunsul a venit dupa ceva timp, cand, din intamplare, s-a descoperit ca lumina emisa de stele contine informatii despre elementele chimice din acestea. S-a descoperit astfel ca satelitii stelelor erau alte stele, nu planete. Era nevoie de instrumente mai perfectionate, detectoare mai bune si metode noi pentru ca astronomii sa poata gasi planete in jurul altor stele, ce au aparut dupa anul 1980

Imediat astronomii si-au dat seama ca observarea directa a acestor planete ar fi imposibila pentru ca lumina stelei ar sterge farama de lumina reflectata de planeta. Situatia este identica cu a unei persoane ce doreste, de la 10 km departare, sa distinga o lumanare, aprinsa langa o nocturna de stadion.

Astfel au aparut noi metode prin care se cautau planete: sensul de deplasare a stelei fata de obsevator produce o modificare a lungimii de unda a luminii emise (efectul doppler), gravitatia acestora ar face ca steaua sa isi schimbe pozitia regulat (astrometrie), sau tranzitul acestora pestea stea ar face ca stralucirea ei sa scada (fotometrie). O alta metoda, gandita chiar de Einstein, foloseste sistemul de lentila gravitationala: cand o stea trece prin fata alteia, gravitatia acesteia face ca stralucirea stelei sa creasca. Eventualele planete apar ca niste modificari in modul in care trebuie sa creasca stralucirea.

Folosind toate aceste metode,  pana la sfarsitul lunii decembrie 2009, au fost descoperite 403 de planete ce orbiteaza alte stele. Astronomii au  numit aceste obiecte: „exoplanete”.

Prima a fost descoperita in 1994, de un radio astronom  Dr. Alexander Wolszczan. Acesta a observat cum periodicitatea pulsului radio al unui pulsar este influentata de gravitatia a trei exoplanete. Mediul in care se afla acestea este impropriu vietii, pentru ca un pulsar emite radiatie de inalta energie. In 1995, o echipa condusa de Michel Mayor si Didier Queloz  descopera o exoplaneta ce se afla langa o stea asemanatoare cu Soarele, 51 Pegasi. Aceasta este situata foarte aproape de stea si se aseamnana cu planeta Jupiter. Dupa numai trei luni, o alta echipa descopera inca doua exoplanete si astfel incep adevaratele descoperiri in domeniu.

La  inceput, exoplanetele erau giganti gazosi, de cateva ori mai mari decat Jupiter, aveau orbite ce le aduceau foarte aproape de steaua centrala si perioade de rotatie foarte scurte. Cu timpul insa, au inceput sa se descopere exoplanete mai mici, asemanatoare cu Neptun, cu orbite similare cu a planetelor din sistemul solar. Au aparut si sisteme ciudate, complet diferite de ceea ce avem in sistemul solar.

In prezent exoplanetele sunt cautate cu marile telescoape de pe Terra  dar si cu doua telescoape spatiale: Kepler si Corot.

Despre exoplanetele exotice cititi in articolul urmator.