Astronomic

 

Stelele masive si planetele lor

9 Ianuarie 2010 de Mona Constantinescu
 

Stim ca stelele masive traiesc mult mai putin decat cele medii sau mici, conumandu-si repede combustibilul necesar fuziunii nucleare si este probabil ca planetele acestor stele, daca exista, sa aiba o viata la fel de scurta.

Ilustratie a discului de materie din jurul unei stele tinere si o planeta masiva care isi face loc pe orbita, atragand pe suprafata materia din disc.

Ilustratie a discului de materie din jurul unei stele tinere si o planeta masiva care isi face loc pe orbita, atragand pe suprafata materia din disc.

O echipa de astronomi a studiat o regiune in care se formeaza stele numita W5, aflata la 6.500 de ani lumina in constelatia Cassiopeia, pentru a cauta semnele discurilor planetare din jurul a peste 500 de stele masive de tipul spectral A si B, care au in general intre de 2 ori si de 15 ori masa Soarelui.

Cercetatorii au desoperit ca aproximativ 10% dintre stelele observate au discuri planetare, iar 15 dintre aceste stele prezinta o diviziune in discul planetar, semn ca o planeta de dimensiunile lui Jupiter se formeaza acolo si isi curata orbita pe masura ce inainteaza pe ea. Gravitatia exercitata de o planeta cu masa lui Jupiter poate cu usurinta curata (atrage) materia din discul prin care orbiteaza, pe o distanta de 10-20 de unitati astronomice.

Echipa de cercetare sugereaza ca toate stelele masive isi incep viata avand in jur discuri de materie, insa radiatia si vantul stelar foarte puternice generate de aceste stele distrug destul de rapid discul de materie.

Stelele observate in regiunea W5 sunt foarte tinere, intre 2 si 5 milioane de ani si majoritatea lor au pierdut deja discul de materie din care s-ar putea forma planete. De aici putem deduce ca pentru aceste tipuri de stele, planetele ar trebui sa se formeze foarte repede, sau nu vor mai apuca sa se formeze deloc.

Sansele ca viata sa existe pe astfel de planete sunt extrem de mici daca ne gandim ca Pamantului i-au fost necesari peste 3 miliarde de ani pentru a avea forme de viata diferentiate, in timp ce o exoplaneta ce orbiteaza o stea de tipul A sau B ar avea numai intre 10 si 100 de milioane de ani pana ce steaua mama sa se transforme intr-o giganta rosie sau sa explodeze intr-o supernova.



Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.