Astronomic

 

Rasarit de Soare… pe Mercur!

9 Martie 2010 de Adrian Sonka
 

Ne-am obisnuit ca, la rasarit, Soarele sa apara dupa orizont si sa se ridice lent pe cer. Nu la fel ar sta lucrurile daca planeta de pe care observam este Mercur! Aceasta este planeta unde un an este mai scurt decat o zi si unde Soarele ”se razgandeste”.

Mercur este cea mai rapida planeta: se roteste in jurul Soarelui in numai 88 de zile (mai exact 87,969 zile). Acesta este anul mercurian. O zi pe Mercur dureaza 58,646 zile, asta insemnand ca intr-un an planeta face o rotatie jumatate in jurul axei proprii. Poti observa rasaritul Soarelui  dar urmatorul se va produce dupa 176 de zile, adica dupa doi ani mercurieni!

Durata de la un rasarit de Soare pana al altul se numeste zi solara si este ceea ce masuram noi cu ceasurile.

Lucrurile sunt si mai ciudate. Pentru ca viteza pe care o are planeta in timp ce se roteste in jurul Soarelui se modifica in functie de apropierea de acesta, cand Mercur se afla la cea mai mica departare de Soare viteza creste rapid si inceteaza dupa cateva zile. Poti vedea astftel cum Soarele se misca aparent pe cer mai lent, accelereaza dupa care incetineste iar. Daca te afli in anumite locuri pe planeta poti vedea cum Soarele rasare, se ridica putin pe cer, incepe sa coboare, sta in acelasi punct, dupa care se ridia iar pe cer si continua aceasta miscare pana apune.

Exista si o a treia ciudatenie: discul aparent al Soarelui se mareste cand planeta se afla mai aproape de acesta si se micsoreaza cand se afla mai departe. Pentru Pamant diferenta de diametru aparent nu este mare fiind inobservabila, dar pe Mercur se poate observa usor. De la 1,7° diametru aparent ajunge la 1,1° in cateva zeci de zile.

Toate aceste fenomene pot fi observate in cateva zeci de zile cat timp Soarele se afla pe cer.



One Response to “Rasarit de Soare… pe Mercur!”

  1. Evy says:

    Foarte interesant articolul. Nu mi-am pus niciodata problema cum ar arata un rasarit pe planeta Mercur dar se pare ca este un fenoment ciudat si in acelasi timp interesant. Ne-am obisnuit atat de mult sa ne raportam la lungimea zilelor si anilor de pe pamant incat atunci cand auzim de astfel de “ciudatenii”( ciudatenii pentru noi)suntem surprinsi ca se poate si altfel.:)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.