Un an cu LRO
25 Iunie 2010 de Adrian SonkaCititorii nostri isi vor da seama ca nu este vorba despre o boala ci de Lunar Reconnaissance Orbiter.
Pe 23 iunie s-a implinit un an de cand LRO a ajuns la Luna. De acolo a facut multe observatii, toate foarte utile. Poate una dintre cele mai bune realizari este site-ul unde se pot consulta si descarca imagini de mare rezolutie. Desigur ca si descoperirile stiintifice au rolul lor, iar NASA a realizat un clasament al celor mai importante observatii facute de sonda. Le enumaram mai jos.
Cel mai rece loc din sistemul solar

In craterul Hermite temperatura coboara pana la -248° C. Foto: NASA/Goddard/University of California, Los Angeles
Chiar aici langa planeta noastra, pe Luna, intr-un crater numit Hermite, temperatura este de -248° C! Instrumentul numit Diviner a masurat aceasta temperatura, in craterul acesta dar si altele in care lumina de la Soare nu ajunge niciodata. Departe de Soare, la miliarde de kilometri, tempeartura ajunge la aproximativ -200° C. Pe Pluto este mult mai cald: -186° C.
Pasii astronautilor pe Luna

Pe 20 iulie 1969 primii oameni au pasit pe Luna. Dupa 40 de ani putem vedea pasii lor. Foto: NASA/Goddard/Arizona State University
Rezolutia obtinuta de LRO este remarcabila. S-au putut observa urmele pasilor astronautilor care au fost pe Luna intre 1969 si 1972. Toate locurile de aselenizare au fost identificate, observându-se si echipamentele lasate acolo.
Apollo 14 rateaza craterul Con

Astronautii misunii Apollo 14 mai aveau doar 30 de metri pana la craterul Con, dupa cum o arata urmele lor. Foto: NASA/Goddard/Arizona State University
Misiunea Apollo 14 avea ca scop colectarea de roci din regiunea Fra Mauro. Una din tintele astronautilor a fost crater, numit „Con”, din care se puteau extrage roci cu o varsta mult mai inaintata decat cele din afara lui. Astronautii au parcurs pe jos aproape 1,4 kilomertri cand au fost intorsi din drum de catre cei de la NASA. Rata batailor inimilor lor crescuse peste limitele acceptate iar timpul destinat explorarii se terminase. Personal, astronautii au fost afectati de ratarea acestei tinte. LRO a reusit sa observe urmele pasilor lor si a observat ca au fost intorsi din drum cand se aflau la numai 30 metri de crater.
O sonda mobila ruseasca este detectata
Sonda Lunokhod 1 a functionat foarte bine, timp de zece luni, intre iarna lui 1970 si septembrie 1971. A calatorit 10 km pe suprafata lunara dar a fost pierduta la un momentat. Ani si ani, rusii s-au chinuit sa gaseasca sonda, prin tintirea unui reflector aflat pe ea cu o unda laser. Aceasta se incapatana sa raspunda. LRO a gasit pe Lunokhod 1 in 2010, la cativa kilometri de locul unde o cautasera rusii. Dupa identificarea ei si a reflectorului, s-a timis o raza laser foarte puternica, care a fost reflectata inapoi sper Terra. Semnalul a fost bun, de cinci ori mai puternic decat acum 40 de ani!
Partea nevazuta a Lunii in detaliu

Fata nevazuta a Lunii in coduri de culoare. Albastru inseamna regiuni joase, rosu regiuni inalte. Ilustratie: NASA/Goddard
Partea nevazuta a Lunii a fost cartografiata complet de alte sonde spatiale. LRO o va face cu o rezolutie de cativa centimetri. Aceasta regiune contine mult mai multe cratere, putine mari si cel mai mare crater din sistemul solar.
Cratere si bolovani
Numarul craterelor de pe un corp ceresc ne poate arata varsta lui. LRO va permite numararea craterelor si a bolovanilor, iar acest lucru va permite compararea valorilor cu cele de pe Marte. Pentru a afla istoria suprafetei lunare, cum au aparut formatiunile geologice si cum au evoluat ele, astronomii trebuie sa afla detalii despre abundenta, forma, marimea si distributia craterelor si a bolovanilor. Puteti ajuta chiar voi la deteminarea celor de mai sus.
Muntii lunari
Muntii de pe Luna s-au format rapid, in urma proceselor violente de dupa impactul asteroizilor cu suprafata selenara. Pentru a putea vedea frumusetea reliefului selenar, uneori LRO a fost inclinata in asa fel incat putea observa razant lanturile muntoase.
Rilele lunare
Sunt forme de relief care se aseamana cu rauri secate, dar de fapt sunt canale subterane prin care a curs lava. Acoperisul unora s-a surpat si din acest motiv par niste albii de rauri. Radarul de la bordul sondei vede mii si mii de asemenea forme de relief.
Gropi pe Luna
Gropile de pe Luna se aseamana cu intrarile in pesteri. Sunt deschizaturi verticale in tuburile de lava, locuri pe unde candva astronautii vor explora pesterile selenare.
Locuri unde Soarele straluceste aproape vesnic

In locul indicat de sageti trebuie sa mergeti daca doriti Soare non-stop. Pe Luna! Foto: NASA/Goddard
Axa de rotatie a Lunii este inclinata in asa fel incat unele locuri, aflate la poli, primesc mereu lumina Soarelui. LRO a descoperit cateva asemenea regiuni, unde Soarele bate timp de 243 de zile si niciodata nu apune mai mult de 24 de ore. Sunt, daca vreti, opusul zonelor in care nu ajunge niciodata lumina de la Soare.
Sonda LRO este o „bijuterie”. In afara de stiinta, capteaza si imagini spectaculoase. Pentru a vedea toate articolele scrise pe aceasta tema urmariti link-ul: http://www.astronomic.ro/tags/lro/.
Sursa: http://www.nasa.gov/.






